Pentru exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, posesorii titlurilor oficiale de calificare prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă nr.144/2008, cu modificările și completările ulterioare prin Legea nr.278/2015 trebuie să deţină Certificat de membru, eliberat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
Certificatul de membru este eliberat de OAMGMAMR prin filialele sale, o singură dată, în momentul înscrierii asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali în organizaţia profesională.
Certificatul de membru se acordă pe baza următoarelor documente:
- Cerere de înscriere și declarația pe propria răspundere privind inexistența unei situații de incompatibilitate sau nedemnitate, prevăzută la art. 14 și 15 din OUG 144/2008, Cerere către președinte, declarația de consimțământ privind prelucrarea datelor personale, jurământ (descarcă tipizate)
- Copie CI și document de schimbare a numelui (dacă este cazul);
- Diploma de bacalaureat / Certificat de absolvire a 12 clase – original + copie;
- Certificat de absolvire a școlii postliceale sanitare – original + copie / Adeverință de absolvire a școlii postliceale sanitare – doar în original;
- Certificat de cazier judiciar (valabil 6 luni) – în original;
- Adeverinţa– care atestă starea de sănătate corespunzătoare, atât fizică cât și psihică, eliberată cu cel mult 6 luni anterior – eliberată de medicul de familie – în original;
- Aviz psihologic – eliberat pe baza unei evaluări psihologice realizate în cadrul unei unități specializate acreditate – se obtine de la psiholog acreditat (valabil 6 luni de la data emiterii) – în original;
- Raport per salariat din Revisal – în original (extrasul din REVISAL se ridică de la serviciul contabilitate al unității angajatoare în cazul asistentilor medicali care sunt angajaţi pe funcția de asistent medical sau de la Inspectoratul Teritorial de Muncă în cazul celor care nu sunt angajaţi pe funcția de asistent medical – nu mai vechi de 30 de zile);
- Poliţă de asigurare de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea profesională (asigurare malpraxis – valabilă pentru tot anul în curs), doar pentru asistenții medicali care sunt angajați – copie;
- Taxa de inscriere 100 lei;
- Cotizatie 10 lei / luna (se calculează de la data înscrierii și până la 31.12.2025).
Taxe de înscriere și cotizatia se achită la C.E.C. BANK, în contul OAMGMAMR Filialei Hunedoara al (CUI: 24159179), astfel:
-pentru plaţi la casieria bancii în contul: RO05CECEHD0133RON0422964; sau
-pentru plăți interbancare în contul: RO65CECEHD0137RON0050508).
PRECIZĂRI:
- Pentru cei care au absolvit studiile postliceale sau universitare medicale în altă țară, este necesar și atestatul de echivalare a studiilor, eliberat de Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educației.
- Pentru exercitarea profesiei pe teritoriul României, Certificatul de membru trebuie însoțit în mod obligatoriu de Avizul anual.
- Practicarea profesiei de asistent medical generalist, moașă sau asistent medical de către o persoană care nu îndeplinește condițiile prevăzute de OUG 144/2008, constituie infracțiune și se pedepsește conform Codului penal.
